sâmbătă, 6 august 2011

Psywar / Treziţi-vă ! (RO)

vineri, 24 iunie 2011

Interviu Bill Ryan -- Inelia Benz


O femeie specială, cu calităţi speciale, venită pe Pământ cu o singură misiune: să schimbe Linia Temporală a planetei. Şi a făcut asta de una singură, în linişte, cu succes. Metoda? Ridicarea nivelului vibraţional al fiinţelor umane şi, în cele din urmă, al planetei. Acum nu mai e singură, a intrat în lupta cea mare.
O poveste fascinantă, spusă cu modestie, cu francheţe, foarte elocvent şi foarte convingător.

RO - Interviu Bill Ryan -- Inelia Benz (10 martie 2011)







duminică, 5 iunie 2011

Viorel Cosma Despre Enescu si alti renumiti ai Rominiei de altadata



  
Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura- foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere. In acelasi timp, va anuntam ca am deschis siteul interactiv www.copiii-indigo. ro, la care va invitam sa participati si unde veti gasi materiale interesante despre voi si copiii vostri. Va asteptam cu drag.
Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa editura_foryou- unsubscribe@ yahoogroups. com, cu confirmarea ulterioara a cererii de dezabonare, folosind un simplu Reply la acel mesaj.  Pentru a gasi arhiva de mesaje accesati
 
Amintiri din Bucurestii de altadata, evocate de un mare muzicolog: VIOREL COSMA  (nascut la 30 martie 1923)

Un personaj fabulos: Enescu
- As porni dialogul nostru de la o curiozitate. Cum va explicati ca cea mai mare inflorire a muzicii din istoria romanilor a avut loc in epoca interbelica?
- Ca sa ai cultura, trebuie sa ai intai bunastare. Dupa unirea din 1918, romanii o duceau bine si tara intreaga era cuprinsa de un mare avant patriotic, de o dorinta puternica de a face ceva concret pentru aceasta Romanie Mare. Atunci au aparut institutii importante, care ne lipseau si care au creat, prin prezenta lor, un cadru favorabil. In 1920, Filarmonica se modernizeaza, sub conducerea dirijorului George Enescu, care se intoarce de la Berlin si aduna in preajma lui crema absolventilor de Conservator. In 1921, Opera Romana devine institutie finantata de la buget. Apar Conservatorul si Teatrul National de la Cluj. Apar radioul si discul si, odata cu ele, posibilitatea de a-i asculta pe interpretii preferati si in saloanele de acasa. Dar poate ca adevarata explicatie pentru spiritul extraordinar de emulatie care a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa prezenta a compozitorului George Enescu. Enescu a reusit sa coaguleze in jurul lui personalitatile de varf ale epocii. El este cel care, prin muzica, a sincronizat cultura romana cu cea occidentala. A avut extraordinara dorinta de a ridica nivelul culturii romane si al muzicii in special. Facea circuite obositoare, mergea in douazeci, douazeci si cinci de orasele de provincie sa cante Bach si, daca era intrebat la ce bun, ca lumea simpla nu intelege o muzica atat de profunda, el raspundea: "Nu-i nimic ca nu pricepe Bach, sa-l ia ca pe un medicament!". In 1913, a instituit un premiu national de compozitie pe care l-a acordat anual, pana in 1946, cand a parasit definitiv Romania. Mai mult, el si dirija compozitiile castigatoare, pentru a le populariza. Enescu a fost un far calauzitor pentru intreaga generatie interbelica, a ridicat nu doar nivelul epocii respective, ci si al celei care i-a urmat. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, am avut un manunchi de muzicieni adevarati, care au fost recunoscuti peste hotare si care i-au dus lui Enescu faima mai departe. Despre ei s-a vorbit ca despre Scoala lui George Enescu: Anatol Vieru, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Dumitru Capoianu, Miriam Marbe.

- Ati putea sa-i faceti un portret artistului si omului Enescu?
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2403_1299511661-large.jpg
George Enescu

 

- Enescu a fost o faptura cu totul exceptionala. Avea o memorie fantastica. Bela Bartok i-a dat odata in tren o partitura. Enescu a citit-o atent de cateva ori, pana la destinatie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a cantat-o din prima, fara s-o mai deschida. Canta cincizeci si doua de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafara. Era parca venit din alta lume. Canta din gura, canta la fluier, la pian, la vioara, la violoncel, la flaut, la corn, la orga. Era un poliinstrumentist. Avea tot timpul ce povesti. Era glumet, spontan, facea poezii, epigrame si cuplete. Avea dar literar si dar de desenator. Era un excelent caricaturist. Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea maniere, stia sa fie elegant cand se cerea, dar era si nepretentios, de o mare modestie. Cand pleca in turnee, nu-si lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, intins pe scaune, asa cum era imbracat. Mergeau colegii lui si-l rugau pe seful de vagon sa nu mai bage pe altcineva in compartiment, fiindca "maistrul doarme un pic ca ari concert la Botsieni". Cand ajungea, cu pantalonii necalcati, suia direct in trasura si gonea la hotel. Era gurmand. Ii placea mancarea buna. Si ii placeau mult femeile. Era un barbat foarte frumos si dorit. Cand se terminau concertele, navaleau femeile pe el sa-l invite la ele, sa ia masa. In mare parte din fotografii, apare alaturi de femei frumoase din societatea inalta. A avut nu stiu cate propuneri de casatorie. A avut si o fata din flori, despre care nu s-a stiut nimic in timpul comunismului.

- Despre cine e vorba?
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2404_1299511669-large.jpg
Maruca Cantacuzino

 

- Fata lui a fost croitoreasa la Opera Romana, de unde a iesit la pensie. A murit in Bucuresti. A fost o fiinta foarte modesta, care nu s-a batut niciodata cu nimeni sa demonstreze nimic. S-a multumit cu conditia ei.

- Enescu s-a casatorit, totusi, dar foarte tarziu. Avea 57 de ani. De ce tocmai atunci?

- Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din cate se pare, la Peles, prin 1911-1913, in cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiata. Maruca era casatorita cu Misu Cantacuzino, care se pare ca stia de idila ei cu Enescu. Misu a murit in 1928, intr-un accident de automobil. Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a indragostit, la randul ei, nebuneste. Langa el, cum marturisea in jurnalul ei, simtea cum ameteste, ghicind, sub pielea lui, pe insusi Lucifer. Relatia lor a durat sapte ani, iscand gelozii cumplite din partea lui Enescu, cu care a intrerupt si reluat legatura de foarte multe ori. Enescu a asteptat-o insa rabdator. Ce fascinatie trebuie sa fi exercitat aceasta femeie asupra acestor barbati, ambii mai mici ca ea! Enescu cu 3 ani, Ionescu cu 12! Cand acesta din urma a parasit-o, Maruca s-a imbolnavit de nervi. Enescu s-a intors din strainatate, a intrerupt toate concertele ca sa se ocupe de ea si a dus-o la tratament, la Viena. De abia in 1938 i-a acceptat Maruca cererea in casatorie. A fost o nunta foarte mica. Au locuit impreuna la Palatul Cantacuzino, mostenit de la Misu, dar nu in odaile mari, somptuoase, ci in casuta din spate, in fostele camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris.

"Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc"

- Ne-ati vorbit de aristocratia vremii, dar cum era Bucurestiul oamenilor modesti, din cartierele cu tramvai si cismea?

- Sa stiti ca intreaga societate era marcata de o usoara burghezie. Dupa Unire, agricultura mergea excelent in tara. Oamenii se instarisera. Ii vedeai frecvent in restaurante, cofetarii si baruri. Lumea nu statea seara in casa. La 8 seara se pregateau de iesit. Mergeau cu familiile in cate doua locuri pe seara. Ieseau, de exemplu, la restaurant, unde mancau si ascultau muzica, iar apoi intr-un bar, unde beau si dansau. Vara mergeau la gradini. Duminica ieseau toti la plimbare, imbracati frumos. Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc. De la Palat pana la CEC curgeau rauri de oameni. Unii se opreau la cofetarii, sa comenteze pe cine au vazut, descantau cate trei ore o cafea, alaturi de prieteni vechi. Si nu costa o avere sa faci asta! Burlacii, pe atunci, mancau numai in oras! Nu trebuia sa fii om bogat ca sa-ti permiti.

- Unde se putea asculta muzica in vremea aceea?
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2406_1299511695-large.jpg
Viorel Cosma

 
- Depinde de tipul de muzica. Intre razboaie, Bucurestiul rasuna de muzica. Da-i rusului vodca, francezului cafea si ziare si romanului muzica si mancare! Vor fi toti fericiti! Cine voia sa asculte muzica culta mergea la Ateneu si la Opera Romana. Sau la Sala Dalles, unde aveau loc concerte de muzica de camera si lieduri. Puteai sa-i asculti pe compozitorii si dirijorii Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Mihail Andricu. Oamenii astia mi-au fost profesori la Conservator, imediat dupa razboi. Erau toti scoliti la Paris, aveau eticheta si maniere. Adevarati intelectuali de rasa. Tot asta a fost perioada marilor nostri interpreti: pianistii Dinu Lipatti si Cella Delavrancea. Pe atunci se mai putea asculta muzica culta si in saloanele mondene ale marilor doamne, care dadeau serate muzicale. Chiar Cella Delavrancea organiza astfel de seri, la care chema lume buna, oameni de litere, muzicieni. Se serveau tot felul de prajiturele, de sendviciuri. La inceput erau prezentate tinerele sperante muzicale, care isi faceau numarul. Apoi urma un recital adevarat al unui artist deja afirmat. Cella era casatorita Lahovary, avea mari posibilitati financiare, isi permitea astfel de serate.

- Ati cunoscut-o pe Cella Delavrancea?

- Da, am fost si la ea in casa, pastrez si acum scrisorile de la ea. Era adorabila, inteligenta, sclipitoare, un om cu care puteai sa stai de vorba ore in sir si sa nu te plictisesti. Putea sa cante un repertoriu de 5 ore fara sa oboseasca. Avea o forta barbateasca aproape. Foarte buna prietena cu dirijorul George Georgescu, mi-a fost colega de catedra la Conservator. Ea i-a luat locul Marucai in inima lui Nae Ionescu. A trait 104 ani.

"Sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc"

- Tot atunci insa e si perioada marilor succese ale muzicii usoare, perioada din care ne-au ramas cele mai bune romante, cea mai buna muzica lautareasca. Unde s-au lansat marii interpreti?
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2405_1299511683-large.jpg
Cella Delavrancea

- Muzica usoara se asculta numai in restaurante. Existau in epoca saizeci si trei de restaurante cu muzica! Va dati seama ce pleiada de artisti la atatea localuri! Interpretii cantau la cel putin doua, trei restaurante si o gradina, pe seara. Faceau toti tururi. In felul asta, la un restaurant vedeai mai multi artisti. Restaurantele erau frecventate, si ele, de clase sociale diferite. Erau, pe de-o parte, cele de langa gara, unde cantau tarafurile Julea, Fanica Luca, Maria Lataretu. Catre centru erau gradinile de vara ale boierimii: la Bufet, la Sosea, la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Otetelesanu, unde-i puteai intalni adesea pe Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George Calinescu. Scriitorii erau oameni de lume, erau o breasla cu mult mai mondena decat a compozitorilor, de exemplu. Dar in fiecare cartier erau zece, cincisprezece carciumi, asa ca nu era nevoie sa pleci de acasa pana nu stiu unde, daca voiai sa mananci. La restaurantul Continental, unul din cele mai selecte (azi vizavi de hotel Novotel) canta Grigoras Dinicu. Daca, de exemplu, seara era concert cu Herbert von Karajan sau Yehudi Menuhin la Ateneu, impresarii ii duceau dupa aceea la Continental, unde ii lua in primire seful de sala, care le oferea un meniu gastronomic romanesc foarte rafinat si apoi ii invita sa asculte muzica. Si canta Dinicu numai muzica clasica pana la 11 seara, apoi trecea, treptat, la populara, la hore, sarbe, veneau guristii. Dupa 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha cha. Si daca respectivii mai voiau sa petreaca, se duceau la barul Zissu, unde era numai dans pana la 3 dimineata. La Zissu se beau numai bauturi scumpe, sampanii, vinuri frantuzesti, lichioruri. Acolo canta Jean Moscopol. Era un tip megaloman Moscopol. Vorbea frantuzit, se imbraca in culori tipatoare, ca la Paris, umbla cu esarfe si palarii de fetru. El nu canta decat in locuri bune, la cofetaria de pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul Trandafirilor. Nu canta niciodata in carciumi si bodegi.
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2410_1299511745-large.jpg
Cristian Vasile

 
Acolo il gaseai pe Zavaidoc. Zavaidoc a cantat la Berbec si la Ciresica, langa Cismigiu, unde se golea tramvaiul. I se facea reclama: "coboara neamule, sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc". Era un om mai simplu Zavaidoc, venit de la Pitesti. Dar avea o voce formidabila, de opera, cu niste acute de tenor. In alte restaurante cantau romante Ioana Radu sau Mia Braia. Erau surori. Ioana era o femeie simpla, nu era culta. Nu stia sa scrie decat cu litere de tipar. Mia facuse insa facultate. Erau fete de plutonier major, venite de la Craiova. Mia s-a casatorit cu Petre Alexandru, cu care a si cantat duete. Ioana a avut cinci barbati cu cununie. Avea o voce fantastica. Fuma cate un pachet de tigari pe ora si bea cafele pana nu mai putea. I se ingrosase vocea ca la barbati. La romante, n-a egalat-o nimeni, niciodata. Vedeti, lumea stia sa se si distreze pe atunci. Se muncea pe branci, dar aveau si bucurii. A ramas celebru in epoca un personaj cu bani si foarte petrecaret, care obisnuia sa mearga seara pe la 10 pe Soseaua Kisseleff, unde era un sirag de terase si restaurante: la Bufet, la Visoiu. Lua taraful cel mai bun, angaja sapte, opt trasuri, instala cantaretii in doua din ele si in restul pe ceilalti cheflii din restaurant si mergea la margine de Bucuresti, unde el avea o vie, sa chefuiasca toata noaptea cu vin de Valea Calugareasca. Si avea si o tacaneala omul asta: urca lautarii sa cante in cei doi stejari din curtea casei. Va puteti imagina ce chefuri se incingeau!
"Cand incepea sa cante Maria Tanase, toata lumea lasa lingurile jos"

- L-ati amintit pe Grigoras Dinicu, varful muzicii lautaresti, cel care a influentat atatea generatii de interpreti. Ii dedicati multe pagini si in cartile dvs.

- Pe Dinicu l-am cunoscut tarziu, in 1946, era deja bolnav de cancer la laringe. Suferise si doua operatii. Am mers de mai multe ori la el acasa, sa stam de vorba, dar in ultima perioada, nici nu mai putea vorbi, ne scriam intrebarile si raspunsurile pe bloc-notesuri.
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2407_1299511707-large.jpg
Maria Tanase pe scena

 
Dinicu era un lautar umblat, un om care se scolise, care facuse Conservatorul, intalnise multa lume buna, canta pe la ambasade, pe la festivaluri. Hora staccato a lui e inegalabila si azi. La inmormantarea lui Dinicu, era asa de multa omenire, ca s-a intrerupt circulatia de pe strada Finlanda, unde locuise, si pe Soseaua Stefan cel Mare, pana la Lizeanu. Au venit 400 de lautari din toata tara cu tambal, contrabas, violoncel, viori, si de la casa lui pana la cimitir i-au cantat tot repertoriul. A fost fabulos. Parca a explodat tot Bucurestiul de muzica. Nici Maria Tanase n-a avut asemenea funeralii.

- Cu Maria Tanase ati fost coleg de catedra la Liceul de Muzica. Era asa de teribila precum se spunea?

- In 1953, cand a fost numita profesoara la scoala de muzica, Maria canta la optsprezece restaurante pe noapte. Avea sofer care o astepta in fata. In spate, pe bancheta, era Faramita Lambru cu acordeonul - unul mic, negru, prost si gaurit. Ii zicea Maria: "Da-te, mai, mai incolo, ca ai acordeonul spart si-mi faci curent". Pana la urma, i-a cumparat ea unul mai bun. Faramita era peste tot umbra Mariei. La 9 seara, erau la Cina, la 9.20 la Continental, la 10 fara un sfert, la Bufet. Cand incepea ea sa cante, toata lumea lasa lingurile jos. Nu misca nimeni, timp de cincisprezece, douazeci de minute. Faramita ii stia perfect repertoriul, nu trebuia sa i se spuna decat: "do diez!", "sarba!", "fa!". La restaurantele bune, avea un repertoriu elevat. La miezul noptii, ajungeau si la carciumi.
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2408_1299511720-large.jpg
Faramita Lambru

 
La Maria Bortoasa, in Calea Grivitei, canta cantece porcoase, din vremea lui Anton Pann. Fiindca erau multi care o stimau si o invitau la masa, spre dimineata, se intorcea la cate un restaurant, cu Faramita alaturi. Mancau si cantau amandoi, pentru cate zece prieteni. Era o femeie teribila Maria, sclipitoare, captivanta. A fost casatorita cu mosierul Clery Sachelarie, dar Maria nu era o femeie de tinut in frau. Era o sfarleaza. A trait cu prim-ministri, cu ambasadorul Germaniei la Bucuresti, a fost implicata in spionaj, chemata in Turcia de presedintele Turciei. Era o femeie arzatoare, care se daruia mult. Nu se intalnea cu tine doar ca sa te sarute pe frunte.

- Tot in vremea cand Maria Tanase fascina Bucurestii cu vocea ei grava, orasul fremata sub acordurile "Zarazei". Cum s-a nascut legenda acestei femei atatatoare?
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2409_1299511733-large.jpg
Ioana Radu

 

- "Zaraza" a devenit celebra in interpretarea lui Cristian Vasile, pe care l-am mai prins in viata. In 1929, in Uruguay , s-a tinut un concurs de compozitii, iar premiul doi a fost castigat de aceasta melodie, compusa de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris si a fost auzita de lautarii romani, care i-au cerut lui Nicolae Kiritescu sa scrie niste versuri. Kiritescu nu a facut o traducere. A pastrat din textul initial doar cuvantul Zaraza, care nu era, in original, decat un indemn de manat boii, un fel de "hais, cea!" Nu stia el asta atunci! Cum nu a stiut nimeni. El a facut din Zaraza "un poem de nebune dorinti", portretul unei femei irezistibile. Tot el a inceput, la un pahar, sa raspandeasca legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi indragostit nebuneste de o femeie, pe care apoi cineva, intr-o noapte, ar fi omorat-o. Scriitorul Mircea Cartarescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerata, iar urna cu cenusa ei ar fi fost furata de insusi Cristian Vasile, care, in amintirea iubirii lor, a inghitit cate o lingurita din ea, in fiecare zi, timp de un an de zile.

Foarte departe de ce-am fost candva...

- Domnule profesor, in incheiere as vrea sa va mai adresez o intrebare. Credeti ca Romania va ajunge vreodata sa egaleze perioada aceasta, interbelica? Mai poate fi luata de romani drept reper sau e mai degraba un model depasit?

- Din nefericire pentru poporul roman, ne aflam intr-un stadiu cu mult inferior epocii de atunci. Nu mai avem in primul rand bunastarea de odinioara, care permitea oricarui om de rand accesul la cultura si la viata mondena. Am pierdut constiinta patriotica, iar asta e una dintre cele mai grave pierderi. Nu ne mai intereseaza tara asta, probabil pentru ca nu mai avem nimic de revendicat. Ne-am pierdut valorile, traim intr-o confuzie totala a lor, asa cum se poate vedea si la evenimentele astea, de tipul Zece pentru Romania . Ne-am pierdut simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut respectul pentru oamenii cu adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire. Marii inventatori, marii doctori, muzicienii, scriitorii, pictorii nu mai sunt azi respectati si recunoscuti. In Academia Romana exista un singur membru corespondent in domeniul muzicii. Ne-am pierdut modelele, care azi traiesc retrase si refuza sa apara la televizor, de teama sa nu se compromita.
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/956/2402_1299511645-large.jpg
Un obicei care s-a pierdut: dansul in restaurante  

Ne-am captusit cu modele false, modelul omului care reuseste usor, care se descurca, care stie sa faca bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele si educatia. Am uitat sa ne mai imbracam frumos, sa ne mai purtam elegant. Am pierdut - nu burghezia materiala, ci burghezia spiritului, nobletea spirituala. Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit, impulsiv si brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot sa fiu decat frustrat si trist. Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta ferma ca ceva se va schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipseste la momentul actual.

30 martie, Viorel Cosma va implini 96 de ani. Este doctor in muzicologie si, de-a lungul timpului, a fost distins cu Premiul Academiei Romane, cu Premiul International al Criticii Muzicale Artjus din Budapesta si de zece ori cu premiile Uniunii Compozitorilor. Este autorul a 99 de carti de muzicologie, lexicografie si critica muzicala. A cunoscut personal aproape zece mii de interpreti, compozitori, dirijori, lautari si muzicologi din Romania . Lucreaza in prezent la "Enciclopedia muzicii romanesti", lucrare de proportii, programata pentru 10 volume a cate 500 de pagini fiecare, in formatul "Enciclopediei Britanice".
Ii multumim in mod special domnului Viorel Cosma pentru bunavointa cu care ne-a pus la dispozitie imaginile de arhiva. Toate fotografiile fac parte din colectia personala

Pasajul Basrab vedere aeriana


 

 
 
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu
pasajul Basarab © Laurentiu Balaceanu

Sala Tronului: sanctuarul profanat



Vedeți  http://www.rezistenta.net/2011/05/sala-tronului-sanctuarul-profanat.html



In Palatul Regal de pe Calea Victoriei isi are astazi sediul Muzeul National de Arta al Romaniei, institutie de cultura. Pe langa salile „comune” exista insa incaperea pivotala a intregului edificiu – Sala Tronului. Aceasta sala legendara, interzisa muritorilor de rand, nu si-a trait umilinta cea mai mare in vremea comunistilor – asa cum ar fi fost de asteptat – ci dimpotriva, dupa 1989, odata cu instaurarea democratiei republicane.

Articolul acesta este o extensie a postarii scrise cu ocazia lui 10 Mai 2009: Locuri sacre ale regalitatii (recomand sa o cititi inainte). Am decis sa explorez istoria Salii Tronului, marirea si decaderea ei. -->

In Principatele Unite Romane, Palatul Domnesc era cel in care isi desfasura activitatea Domnitorul Cuza. Palatul (Casa Golescu – sus, foto 1866), era situat cam pe la jumatatea Caii Victoriei, langa biserica Kretzulescu. Palatul Domnesc i-a servit si Domnitorului Carol I, instalat pe Tron la 10 Mai 1866, printr-o ceremonie in sala de bal a edificiului (jos, foto 1866).

Odata cu dezvoltarea tarii, proclamarea Independentei (10 Mai 1877) si ridicarea la rang de Regat (10 Mai 1881), vechiul Palat Domnesc a fost inglobat intr-un Palat Regal, tributar arhitecturii vestice, cu o fatada generoasa spre Calea Victoriei. Evident, palatul avea o incapere esentiala – Sala Tronului.

Pentru a ajunge la ea, se urca pe frumoasa Scara de Onoare, realizata din marmura.

In partea superioara, coloanele formau un semicerc, in timp ce bolta era ornata cu o fresca.

Se ajungea apoi in Holul de Onoare, in mijlocul caruia era o canapea rotunda ingloband o statuie a Reginei Elisabeta in postura de „Mama Ranitilor”. Cele doua usi vizibile in fotografiile din stanga duceau spre Sala Tronului. Ramanand in Holul de Onoare, se observa pe peretii laterali tablouri ale Suveranilor: Carol I si Elisabeta.

Sala Tronului, perspectiva dinspre usile principale de acces catre Tron. Ornamentatia bogata aminteste de palatele din capitalele occidentale. Bolta care anunta inceputul incintei Tronului avea deasupra ei stema Vechiului Regat (in color, medalion).

Incinta Tronului era o parte mai retrasa si mai sobra a Salii Tronului, putandu-se izola prin tragerea draperiilor. Aici se gaseau cele doua jilturi ale Regelui Carol I si Reginei Elisabeta (foto sus). Alternativ, se foloseau si niste fotolii ceva mai simple (foto jos).

Cele doua tipuri de tronuri regale, privite mai indeaproape. Stema mijlocie a Regatului Vechi era reprezentata deasupra lor. Surpriza consta in faptul ca vechile jilturi exista si astazi (foto color) si sunt relativ bine restaurate.

In Sala Tronului se organizau diverse ceremonii (de Ziua Nationala, de ziua Regelui, de sarbatori, etc.), iar Suveranul isi primea oaspetii. Tot aici erau primiti pentru acreditare ministrii plenipotentiari, ambasadorii si atasatii diplomatici. Pastrand perspectiva spre Tron, avem o imagine de sfarsit de secol 19/inceput de secol 20 cu Familia Regala si suita (sus), in timp ce fotografia de jos este realizata dupa moartea Regelui Carol I in 1914. Tronul sau este acoperit, ramanand functional doar cel al Reginei Elisabeta.

Sala Tronului, perspectiva dinspre incinta Tronului inspre intrarea principala, dinspre Holul de Onoare. Se remarca aceleasi decoratiuni elaborate, precum si o stema simetrica, in partea opusa. Lateralele sunt bordate de canapele, in timp ce lumina intra prin ferestrele generoase dinspre Piata Palatului Regal (actuala Revolutiei).

In 1927, Palatul Regal a fost devastat de un incendiu (foto sus), fiind necesara reconstructia lui, care va dura pana prin anii ’50. Aspectul noului Palat Regal este unul mai simplu decat al predecesorului, in ton cu arhitectura epocii, mai simplificata.

Ce mai ramasese din vechea Scara de Onoare a fost inglobata in noua Scara a Voevozilor, ducand tot spre Sala Tronului. Scara se numeste astfel fiindca deasupra coloanelor din partea superioara, de jur-imprejur, sunt reprezentate figuri importante din istoria romanilor. Plafonul este ocupat tot de fresca. Pe noua configuratie, exista si o anticamera a Salii Tronului.

Sala a fost refacuta complet si nimic nu mai aminteste de incaperea originala. Noua sala a fost gandita sa impresioneze prin dispunerea volumica, arcade, marmura si monumentalitate. Ornamentele au trecut in planul secund, insa nu lipsesc cu desavarsire. Perspectiva inspre Tronul Romaniei (via armyuser) arata o sala luminoasa, cu lateralul catre Calea Victoriei. Noul Palat Regal este insa prevazut si cu un balcon central, in care Regele iesea sa salute multimea din Piata.

Incinta Tronului si-a schimbat radical aspectul si nu mai este separata prin draperii de restul salii. Suveranul folosea cele doua usi din incinta pentru acces (multumesc, din nou, armyuser pentru fantastica fotografie!). Se disting cateva elemente care fac noua Sala a Tronului la fel de speciala ca predecesoarea.

Tronul, reprezentat fizic de unul din fotoliile mai simple de pe vremea lui Carol I, se gasea sub o cupola ornamentata in stilul incintei. Aceasta era sustinuta de coloane cu figuri inaripate in partea superioara Aditional, de o parte si de alta a structurii se ridicau coloane mai mici, in forma de fascii romane (simbol popular in anii ’30, propagat de curentul arhitecturii neo-fasciste din Italia lui Mussolini), in varful carora erau alte figurine inaripate. In spatele tronului se desfasura o uriasa draperie purpurie, pe care erau reprezentate emblemele provinciilor istorice din Regat, in scuturi aurite separate, dar si scutul Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, din care se trage Dinastia Romana. Varful cupolei de deasupra Tronului era marcat de o replica marita a coroanei de otel a Romaniei.

Intrandul semicircular boltit avea reprezentate in partea superioara aceleasi provincii istorice si scutul de Hohezollern, alaturi de stema Regatului, varianta mica (reprodusa si in dreapta), dar in culori. Tara Romaneasca, Moldova, Oltenia, Ardealul, Dobrogea si Marea Neagra se regaseau si individual, si in stema Statului, in Sala Tronului. Pasind inapoi si privind tot in sus, se observa doi „C” afrontati – monograma Regelui Carol al II-lea, ctitorul noului Palat Regal. Existau patru atfel de monograme...


...care inconjurau fresca circulara de pe tavanul primei parti a incintei. Fresca, intitulata „Apologia artelor romanesti”, era opera Ceciliei Cutescu-Storck, care pictase si fresca din Aula Magna a Academiei Comerciale (ASE). Artista plastica era sotia lui Frederic Storck, care impreuna cu fratele sau Carol a sculptat statuile de pe fatada Palatului Justitiei de pe cheiul Dambovitei. Tatal celor doi, Karl Storck, facuse statuia Spatarului Cantacuzino din fata Spitalului Coltea si statuia Domnitei Balasa din fata bisericii omonime. Per total, familia Storck a ridicat mult arta romaneasca a inceputului de secol 20, apropiata fiind de Familia Regala.

In partea opusa a Salii Tronului, deasupra usii centrale era reprezentata stema Romaniei Mari (varianta mijlocie), bordata de tablourile reprezentandu-i pe primii doi Regi: Carol I si Ferdinand I, deasupra usilor laterale.

Sala a ramas un spatiu oficial, de unde monarhul transmitea mesaje, sau unde primea oaspetii straini. Fotografiile din stanga sunt din a doua parte a anilor ’30, cu Regele Carol al II-lea si Principele Mostenitor Mihai, iar poza din dreapta este din anii ’40, cu Regele Mihai I. In dreptul usilor laterale stateau de obicei doua garzi.

In Sala Tronului a avut loc intalnirea guvernului format de Patriarhul Miron Cristea in 1938, care consfintea regimul autoritar impus de Carol al II-lea. O parte din draperia din spatele Tronului s-a pastrat pana in prezent (foto dr.) si se regaseste in Sala Regilor din Palatul Elisabeta, resedinta actuala a Familiei Regale.

In primavara lui 1944, bombardamentele anglo-americane au vizat si centrul puterii din Romania de atunci, Palatul Regal. Ca atare, si Sala Tronului a fost afectata, iar distrugerile se pot vedea in fotografia-document postata de Alex Galmeanu.

30 Decembrie 1947 a adus poporului roman o forma sovietica de guvernare: Republica Populara. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai, Sala Tronului a fost dezafectata, incinta Tronului fiind vizata in mod deosebit. A disparut structura Tronului, dar si treptele aditionale pe care statea. Noua denumire a spatiului a devenit Sala de Ceremonii a Consiliului de Stat al Republicii Populare Romine, Republica Socialista Romania dupa 1965.

Un eveniment major petrecut in anticamera salii a fost instalarea catafalcului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1965. Sicriul, adus pe Scara Voevozilor, a fost depus in anticamera si a fost vegheat de tovarasii de Partid ai decedatului, printre care si viitorul lider Nicolae Ceausescu. Populatia „indurerata” a adus apoi un ultim omagiu „tatucului” Dej, care ii scapase de „odioasa monarhie burghezo-mosiereasca” si le deschisese calea catre „visul de aur al omenirii” – comunismul.

Aspect din Sala Tronului, anul 1966, de la conferinta Comitetului Consultativ al Tratatului de la Varsovia (organism militar opus NATO in timpul Razboiului Rece). Interesanta este perspectiva catre usile principale. Portretele Regilor, dar si stema regala, disparusera fara urma, ramanand doar forme patratice si ovale goale in loc.

In vremea comunismului, Sala Tronului s-a pastrat ca un spatiu protocolar si ceremonial, evident golit de orice simboluri monarhice. In imaginea din 1967 (Fototeca Online a Comunismului Romanesc), Chivu Stoica, Presedintele Consiliului de Stat al RSR, primeste oaspeti in Sala de Ceremonii din Palatul Republicii, exact in incinta Tronului, sub fresca ce scapase neatinsa. Pe peretele din spate fusese atarnata emblema socialista a Romaniei (in color, foto dr.).

Colaj cu imagini de la ceremoniile din Sala Tronului, epoca Ceausescu. In sensul acelor de ceasornic: Iosip Broz Tito, liderul RSF Iugoslavia, il intalneste pe Ceausescu (se vad fresca si reprezentarile color ale provinciilor Regatului Romaniei – surprinzator ca au scapat!), liderul sovietic Leonid Brejnev in vizita la Bucuresti, dictatorul Zairului, Mobutu Sese Seko il intalneste pe dictatorul Romaniei, presedintele american Geral Ford in Sala Tronului, alaturi de Ceausesti.

In 1981, avea loc in istorica sala „solemnitatea decorarii tovarasului Nicolae Ceausescu si a tovarasei academician doctor inginer Elena Ceausescu cu titlul suprem de Erou al Republicii Socialiste Romania, cea mai inalta distinctie a statului comunist. Fotografia de grup este facuta chiar in fata incintei Tronului. Ceausescu a purtat decoratia (care ii fusese acordata a doua oara) la Congresul al XIV-lea al PCR (ultimul, din noembrie 1989) (foto centru), iar in dreapta, o privire detaliata asupra decoratiei.

Dupa 1989, Palatul Regal a devenit integral Muzeu de Arta, neavandu-si aici sediul niciuna din institutiile centrale ale noii Republici „democratice”. In Sala Tronului, accesul publicului larg a ramas interzis. La fel si pe Scara Voevozilor si in Holul de Onoare.

In filmul „Oglinda” al lui Nicolaescu (anii ’90) se prezinta „decaderea” monarhiei romane dupa arestarea Maresalului Antonescu (23 August 1944). O scena memorabila este cea in care Regele Mihai I primeste din partea Sovietului Suprem al URSS si a Maresalului Stalin Ordinul „Pobeda” (Victoria). Cadrele filmate pe Scara Voevozilor si in Sala Tronului ofereau imagini color cu incaperea „restaurata”. Singurele elemente originale erau fresca (se observa stergerea eficienta de catre comunisti a monogramelor regale din colturi), dar si simbolurile de pe bolta de deasupra Tronului. Acesta, impreuina cu cupola, au fost refacute, insa inexact. Jiltul Regelui este cu totul altul, cupola seamana cu un castron, iar coroana din varf este mult prea mica. Fasciile laterale nu mai apar, dar nu ma pot pronunta asupra draperiei din spate. Posibil sa fi fost cea originala.


Dupa anul 2000, Muzeul de Arta a realizat ca Sala Tronului poate fi si mai profitabila. Interzisa complet vizitatorilor, poate fi inchiriata insa pentru diverse evenimente. La fel si Holul de Onoare. Se pot tine receptii chiar in capatul Scarii Voevozilor, sub fresca aferenta.

Ba chiar au loc si intalniri in anticamera. Unde a zacut Dej, se intalneste in prezent cu diversi oaspeti actualul Presedinte al Republicii.

Ziarul „Gardianul” titra in 2008: „Cel mai recent eveniment pe care il gazduieste Palatul Regal se desfasoara astazi, unde altfel decat in Sala Tronului? O celebra firma de whisky isi lanseaza un nou sortiment destinat consumatorilor de lux." Voi spicui in continuare din acest articol.

Sala Tronului poate fi inchiriata de oricine, daca este vorba de un „eveniment serios”, spune conducerea Muzeului de Arta. Totul contra cost. 10.000 de euro pentru o noapte in sala in care s-a scris istorie, totul pentru „salvarea Muzeului”. S-au organizat in Sala Tronului prezentari de moda, petreceri ale unor firme cu pretentii si chiar o nunta. Pe locul Tronului Romaniei canta azi orchestra. Incredibil!

Reprezentantii muzeului spun ca inchirierea salii este perfect legala, cu acordul Ministerului Culturii si ca oricum toate marile muzee fac asta – tine de politica economica a fiecarei institutii. In imaginile de mai sus, vedere dinspre incinta Tronului spre usi. Locurile goale unde s-au aflat tablourile Regilor si stema regala sunt acoperite de perdelute albe ieftine. In dreapta, o imagine de la o receptie. Mesele din prim-plan stau exact sub fresca Ceciliei Cutescu-Storck.

In 2005, Muzeul de Arta sesiza Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce Dragos Savulescu (foto), actionar la FC Dinamo, si-a facut nunta in Sala Tronului. Initial, cele doua parti au semnat o conventie pentru organizarea unui „spectacol-eveniment cu participare internationala”. Reprezentantii muzeului spun ca firma organizatoare a facut o nunta, incalcand acordul. S-au cutremurat peretii salii sub acordurile celor de la Gipsy Kings. Nu se stie ce s-a intamplat mai departe cu sesizarea.

Incinta Tronului a trecut in plan secund cand s-a lansat pe piata romaneasca un telefon mobil de lux – Vertu.

O vedere din timpul unei receptii. Multi dintre meseni habar n-au in ce loc istoric se afla, pentru ei este o sala de evenimente exact ca la Palatul Parlamentului, de exemplu.

Casa Regala a tras un semnal de alarma privind darea in folosinta a Salii Tronului pentru diverse evenimente: „Este incredibil ca este inchiriata cu 10.000 de euro pe noapte pentru nunti. Sanctuarul regalitatii romanesti, locul unde s-a scris istorie a fost transformat in altceva, iar acest lucru nu a fost facut nici de sovietici, nici de mineri, ci de intelectualii care ne conduc si se mandresc cu ceea ce au facut. Autoritatile sustin ca banii obtinuti sunt folositi pentru restaurarea tablourilor, dar de fapt ne batem joc de propriul patrimoniu spiritual!”

Aceste practici odioase mi se par o pangarire mult prea mare a unui simbol national. Sa aiba loc agape, chermeze si alte sindrofii in sala centrala a Palatului Regal din Bucuresti, in timp ce vizitatorii obisnuiti ai Muzeului sunt limitati la un corp de cladire, este inacceptabil. Practic, doar scara de marmura a Regelui Carol I este accesibila, fotografiatul fiind, evident, strict interzis. Intreband o angajata a Muzeului de Arta daca se pot vizita Sala Tronului si cabinetul Regelui, aceasta mi-a raspuns taios: „Evident ca NU!”

Unii ar spune ca Romania este Republica in prezent si ca o Sala a Tronului solemna nu isi are sensul, cat timp solemnitatea ne umple de respect in Dealul Cotroceni. Totusi, sunt absolut sigur ca nu se fac petreceri private in Sala Tronului din Marele Palat al Kremlinului (Moscova, Rusia) si din Palatul de Iarna (Sankt Petersburg, Rusia), sau in Sala Tronului de la Castelul Fontainebleu (Franta), sau in Sala Tronului din oricare din palatele si castelele imperiale/regale/princiare din Germania sau Polonia, asta in timp ce toate tarile mentionate sunt republici.

Prea des obisnuim sa calcam in picioare valorile trecutului si sa le minimalizam importanta. Ca aspect, Sala Tronului de la Bucuresti este goala, golita de sens si rece. Stema socialista a disparut si ea, dar nu pentru a face loc Tronului refacut, ci pentru a acomoda reflectoarele si orchestrele/trupele, deoarece asa se petrece cu stil in Capitala Republicii Capitaliste Romania.